MIBR tocmai ce a anunțat faptul că analistul Janko „YNk” Paunovic va deveni antrenorul echipei. El se va întâlni cu membrii formației pentru prima dată pe 13 august când aceștia vor începe o sesiune de bootcamp în Madrid.
Analistul de 26 de ani și-a început cariera încă de pe vremea Counter-Strike 1.6. În CS:GO a jucat la echipe precum iNation și GamePub. După retragerea din 2015, a început ca observator pentru ESL, ca mai apoi să devină analist.
Aducerea lui YNk încheie o perioadă de 2 ani în care echipa braziliană nu a dispus de un antrenor. Ultima persoană ce a avut acest rol, a fost Wilton „zews” Prado care în acest moment ocupa aceeași poziție pentru Team Liquid.
Primul eveniment pentru MIBR va fi DreamHack Masters Stockholm ce va avea loc pe 29 august.
- Gabriel „FalleN” Toledo
- Fernando „fer” Alvarenga
- Marcelo „coldzera” David
- Jake „Stewie2K” Yip
- Tarik „tarik” Celik
- Janko „YNk” Paunović (antrenor)